Dar poate nu mai sunt cuvinte ...
Poate mai sunt , poate nu-şi mai au rostul şi nu înteleg de
ce mă gândesc la tine până şi atunci când mă faci să te urăsc ?
Poate nu pot să te urăsc .
Poate nu vreau .
De ce nu înţeleg nimic ?
De ce nici măcar când închid ochii nu pot să zâmbesc ?
De ce vrei mereu să ajungi în ultimul hal crezând că toată lumea e a ta ?
De ce te ascunzi în ceaţă crezând că o să-ţi fie mai uşor , când de fapt îţi va fi mai greu ?
Şi rănile ?
Cine le vindecă ?
Timpul ?
Timpul doar le cicatrizează .
Atunci când vreau să uit tot şi să merg mai departe , cicatricile mă dor şi câteodată mă trezesc de mână cu trecutul , înconjurată de amintiri şi văd cum toate speranţele mele cad jos şi se sparg în mii de cioburi [...]
Şi în zadar încerc să le strâng [...]
Cioburile nu fac decât să adâncească rănile .
Închid ochii , visez , încerc să merg mai departe , încerc să uit tot ..
Aproape reuşesc ..
Dar nu !
Ceva mă opreşte ..
Nu pot ! Nu pot să las totul aşa !
Şi realizez că e şansa care tot mă aşteaptă şi o evit mereu .
Vreau să văd că îţi pasă ! Atât !
Nu vreau să pun accent pe răni pentru că totul se întâmplă cu un motiv .
Dar la asta mai avem şi noi ceva de adăugat .
Şi nu-mi pasă dacă mâine o să fie mai rău ca azi .
De ce mi-ar păsa ?
Nici ţie nu pare că-ţi pasă .
De ce aş zâmbi ?
Nici tu nu zâmbeşti şi asta mă doare cel mai tare .
Şi nu-mi pasă dacă mâine ar fi ultima zi şi ar trebuie să plec .
Chiar de-ar fi să mi se spargă sufletul în mii de bucăţele , chiar şi cea
Chiar de-ar fi să mi se spargă sufletul în mii de bucăţele , chiar şi cea
mai mică dintre ele ar fi plină de iubire cât să umple cerul cu stele !
