Un final nefericit din poveşti neterminate .

Doar o viaţă am şi o aveam pentru tine . S-a sfârşit totul înainte să înceapă şi îmi pare rău . Ştiu că a fost o perioadă destul de lungă în care puteam să fac multe , dar n-am făcut nimic . Să nu crezi că nu regret şi acum . Ştiu că sunt o ciudată care nu ştie ce vrea , de fapt ştie , dar nu arată . O ciudată care se mulţumeşte cu puţin până ajunge să piardă tot . Şi ştiu cât de neimportantă sunt pentru tine , ştiu , dar cu toate astea şi eu am sentimente şi pe mine mă doare căci toate vin , aşa , dintr-o dată şi din nimic . Toate nenorocirile şi toate bucuriile , toate nimicurile alea care ne fac să suferim sau zâmbim , să urâm sau să iubim . Deja am ajuns în punctul în care nu mai pot să mint şi nu am nici cuvinte pentru cât de multe simt . E o varză totală-n capul meu . Am atâtea de spus ... Aş vrea să mă opresc aici , să nu mai scriu , dar nu pot . Chiar simt nevoia să mă descarc mai mult ca niciodată , căci sunt atâtea imagini şi cuvinte care îmi răscolesc corpul şi fac numai ravagii . Simt că mă sufoc , că nu pot să merg mai departe , dar totuşi o fac . Merg încet , căci până acum am alergat de frica unui gând ce îmi strângea speranţele şi le arunca în vânt . Asta până când am picat şi le-a spulberat pe toate . Toate speranţele mele s-au dus , iar acum nu mai am nimic . E totul iluzie . Poate în asta am trăit şi până acum fără să-mi dau seama . Un vis care nu avea să se împlineasca niciodată , dar la care speram şi visam în continuare . M-am trezit brusc şi am căzut şi nu ştiam cât de dură e realitatea şi cât doare să nu mai poţi să visezi , să nu mai aibă vrun rost . Ştiu că nu ţi-am spus niciodată şi că acum e prea târziu , dar te iubeam şi n-am încetat să ţin la tine nicio clipă . Nu ţi-am arătat când am avut ocazia , iar acum nu mai pot să fac nimic . Cu toate astea chiar te iubeam , aşa cum ştiam doar eu : fără cuvinte , fără dovezi . Iubeam tot la tine , iubeam cuvintele şi bucuria , iubeam la tine felul firesc în care îţi exprimai dorinţele şi ochii , atât de deosebiţi , puternici şi sinceri , ochi în care puteam să am încredere , ochi care puteau susţine privirea oricui .. OCHII ... 

Pe ei i-am iubit cel mai mult . Şi mi-e atât de dor de tine , aş vrea să-ţi mai aud vocea o dată , vocea care-mi răscolea tot corpul şi mă umplea de fericire . Şi-mi pare rău că n-am făcut nimic când am avut ocazia , de teama să nu se termine tot , de teama că nu-ţi pasă . Îmi pare rău că nu te-am strâns în braţe când puteam s-o fac , îmi pare rău , dar ce pot să mai fac acum ? Ştiu că am greşit mult şi îmi e dor de cuvintele tale . Dacă ai fi aici te-aş strânge-n braţe pentru că ţin la tine , chiar ţin şi nu trece minut în care să nu mă gândesc măcar o secundă la tine . Iartă-mă că nu

ţi-am spus cât de important eşti pentru mine şi asta pentru că mă mulţumeam cu puţin , mă mulţumeam să te iubesc fără cuvinte şi fără dovezi , mă mulţumeam să ştiu doar eu cât ţin la tine în loc să lupt pentru mai mult . Poate tu nu vrei să mai ştii nimic de mine , poate regreţi ca ne-am cunoscut , poate chiar mă urăşti şi dacă ai putea să ştergi clipa-n care ne-am întâlnit , poate ai face-o dacă asta îţi doreşti . Dacă vrei , uită tot , simte-te liber , fi fericit ! Şi poate nu te meritam , dar eram atât de fericită . Simţeam că am câştigat pământul întreg şi de aceea îmi era teamă că într-o zi se va sfârşi tot .. Şi s-a întâmplat . Te-ai răcit aşa dintr-o dată şi te-ai distanţat , ai plecat fără să spui nimic . Nimeni nu spune ca nu poţi să taci , dar tăcerea ta mă doare şi nu ştiu nici măcar ce să mai cred , dar îmi doresc să n-am dreptate , să nu fie ceea ce cred pentru că acum tot ce îmi dai e un ocean de tăceri şi mă obligi să-l ascult . Eu am crezut în tine şi nu mi-a păsat de ceilalţi , dar tu n-ai făcut decât să te îndepărtezi de mine şi să mă laşi aşa ... De una singură . Ştii , îmi lipseşti ! Îmi lipsesc cuvintele tale , îmi lipseşte felul tău de a mă face să zâmbesc . Uneori , credeam că-ţi pasă ... Poate eram prea fericită să văd că e prea frumos să fie şi adevărat . Şi acum am rămas cu câteva sentimente negate de frica de a fi respinsă , care erau mult prea greu de suportat . Pentru că mereu am luptat şi am câştigat sentimentul de a pierde , dar nu l-am avut de multe ori . Dar acum , da  , recunosc : AM PIERDUT ! Şi nu stau acum să arunc vorbe aiurea pentru că , cu toate că mi-e greu să recunosc , m-ai schimbat .. Lucru pe care n-a reuşit nimeni să-l facă . Şi acum nu pot să mai mint că totul e bine , numai eu ştiu ce zace-n mine , în capul 

meu . Şi tăcerea nu-i o soluţie , dar e cea mai sigură şi nu trebuie să ştie nimeni că e o replică uitată cândva . Şi ea e singura pe care o ştiu şi vreau să o ţin minte pentru că nu sunt decât un amestec de indiferenţă , greşeli şi ură . Tot ce a mai rămas e o voce uitată , un gând , un pas pierdut pentru că nu pot să mă întorc în trecut să-mi repar greşelile care acum mă ţin pe loc . Şi n-aş vrea să citeşti asta vreodată , dar totuşi trebuia să ţi le spun cumva pentru că eşti special şi eşti singurul care contează !